aceste momente

”despre un anumit sacrificiu”

0.
uneori îmi place să ascult lumina
.
ştiu că sună clişeic dar e reală faza
irisul meu simte niste vibraţii
doar
eu nu pot vorbi despre asta
.
numeşte-o taxă de poezie
dacă vrei
deşi
sigur nu o vei plăti în valută

I.
după ore pământul ne aleargă tălpile
dar noi ne bucurăm
cu acea reţinere pe care o încearcă un părinte
când întăia oară îşi află copilul îndrăgostit
ne continuăm astfel drumul
- două semidrepte paralele
şi gândurile noastre indecente
la capătul tuturor
.
la andrada’s place however
ai izbucnit
am încercat să imortalizez dar era soare
şi irisul meu simţea nişte vibraţii
.
nimic frumos de atunci

II.
m-ai tras de mânecă şi când ne-am dezmeticit
noaptea cânta ceva din Iris
tu plângeai sau râdeai
nu sunt sigur în ce ordine
.
Lady in black ne găseşte îngropaţi
în mulţime
îţi dai seama că blufez
abia când încep să-ţi număr degetele
ca să nu pierzi mă strângi puternic de mână
e aproape mâine mihai
continuai să repeţi
şi până să înteleg
m-ai prezenţat alor tăi
- erau bucuroşi dar cu reţinere
ca şi cum
a doua zi
vor redeveni bunici
.
dacă ar fi anulat artificiile
nu te-aş fi ratat
dar irisul meu simţea atunci nişte vibraţii
- nu că asta m-ar scuza în vreun fel

III.
când a reînceput concertul
erai deja în gândul altcuiva
- o chitară îmi strânge acum mâna
.
o chitară şi o mână de prieteni
.
pe tren
noaptea cântă live
visele ne sunt singurele bagaje
.
răsăritul ne-a găsit sufocaţi
fără bilete
dar nici moartea nu îngrijora pe nimeni
- irisul nostru simţea nişte vibraţii şi asta era
suficient

IV.
când am coborât mă aştepta u.
cu acele zile
între toamnă şi iarnă
când în microbuzul de 17 te întâlneam la apus
şi răsuflam uşurat
u. e foarte departe de a.
- tu plângeai sau râdeai
nu sunt sigur în ce ordine
totuşi îmi aduc aminte cum
irisul meu simţea nişte vibraţii şi asta mi-a fost
prea mult
_____________________________________

aceste momente
se scurg prin noi
ca un miligram de oxacilină
timpul amorţeşte
prea puţin
experienţa devine o perfuzie uzată
inexploatabilă
al cărei miros ţi-a rămas impregnat
în sânge/ un obiect
prea puţin personal
ca un vis despre care crezi că îţi aminteşti
prea puţin mai contează
tot ce nu-ţi aminteşti
prea puţin
- totuşi singura diferenţă dintre aici
si niciodată
nicicum
nici
unde

22 iunie douămiitrei

premortem – despre cum am crescut mare

în scara blocului doi plozi îşi ling călcâiele
mă uit dar nu pot să muşc talpa muiată în jar mă arde
o şoaptă
ăsta
e gustul morţii
obişnuieşte-te
!
în scara blocului
mă aştepta mama cu tortul în braţe şi frica în sân
tremuram
duhneam a piele pârlită o putoare ca de hoit
zicea mama
şi am minţit când am spus că e deschisă uşa la beci
.
un sfert de oră a durat drumul am ros unghii angro nu ştiu de ce
nu ştiu
încă de atunci mi-era greaţă de oameni şi îi iubeam
mai ales pe cei cunoscuţi
mai ales de cei cunoscuţi
.
mama povestea că eram mic şi obişnuiam să pup pe fiecine
dar nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată mic
.
ai crescut mare mihai
ai crescut prea mare ar trebui să te duc la un doctor
mai dă-le în dumnezeii lor de lumânări ai crescut mare
comportă-te ca atare şi nu mă mai freca la creieri taci
şi ascultă
poţi să renunţi la cadou până ia tactu banii
dorinţele se împlinesc doar până în clasa a cincea
poţi să mergi fără să tot zgâlţâi din mâini
poţi să mai taci bine
mai taci
poţi să te dai mare auzi să fii smecher mihai
să nu fii fraier
poţi să te holbezi după fete trebuie neapărat să te holbezi după fete şi
poţi să
poţi să’njuri şi de dumnezei dacă vrei
numa’ să nu te prind că te masturbezi ai auzit şi
lumânările sunt pentru morţi să ştii şi tu
.
vreo două ore am stat bosumflat
.
pe urmă am crescut mare dar asta e altă poveste

(3)ultima oară când m-am trezit

eram fericit
.
mi-am dat pijamalele jos şi am început treaba
a fost ca un atac de epilepsie
sudoarea mea emana fericire şi n-a durat mai mult de 5 minute
cu tot cu spălatul pe dinţi
*
de două zile scuip fericire la fiecare cinci minute
.
şi mai des de când nu mai mănânc
stau în pat şi burta mea e tot uriaşă mă gândesc
poate am ciroză sau vreo tumoră poate e totuşi neurologic
palmele mele formează un L ca de looser
presez tâmpla cu degetul mare şi înaintez pentru o clipă
am senzaţia că nu mai văd dar e doar oboseala
scuip şi iar mă rotesc pe stânga e luptă pe frontul de est
articulaţiile bombardează cetăţi atrofiate
toate organele suferă vătămări interne
încă puţin şi intră în criză
de calciu
*
fericirea e apă cu sare
.
atât a mai rămas din tine
scuip doar şi nu mai sunt cuvinte n-a fost niciun poem
recunosc asta nu e artă e cel mult pornografie
se va sfârşi curând voi adormi şi nu voi simţi nimic
pentru câteva ore nu voi ştii nimic
până când
a doua zi
mă voi trezi fericit

astenie de luni

- în fiecare duminică seara numai la v.TV-

pe la 7 şi cinşpe m-a trezit o ploaie de ţigle
urla vreo problemă fundamentală
să zicem moartea industriei miniere sau
orice m-ar face să dau cu mobilul
de pereţi şi să mă-ntreb dacă n-a început să-mi plouă în casă ce dacă
stau la etajul 3
nu înseamnă decât că fac 45 de secunde
până jos deci nu mai am timp să îmi fac
treaba bine că mi-am făcut ghiozdanul de cu seară
să-mi pun măcar un sendvici să văd
nu cumva e inundaţie iar tre’ să-mi scot cizmele
ia-ţi şi o căciulă că bate vântul
cu 5 m/s asta înseamnă că pierd microbuzul
măcar n-o să fie aglomeraţie şi poate scap
de muzica proastă dimineaţa la radio
dacă încep ăştia cu ştiri despre potoape
.
[drrruum drruum druum drum
fericiţi cei cu minţile întregi
dacă mai au caroserie la ieşirea din v.]
#
bună ziua doamna profesoară mă scuzaţi
că am întârziat ştiu că e vacanţă
dar e luni şi aţi spus să nu venim la sport dacă plouă
+ că eu sunt navetist
vă rog nu mă daţi afară
i-am promis mamei că nu mai chiulesc dumneavoastră nu ştiţi
în fiecare duminică seara
prietenii mă cheamă afară eu le spun că n-am umbrelă
în realitate mai am teme dar nu le fac
trebuie să-mi calc cămaşa să-i spăl pantofii lu’ tata
să citesc 100 de pagini din dostoievski să scriu vreo 2 poezii
şi să adorm înainte de 9:30
ori dumneavoastră nu ştiţi cum plouă în v.
dar vă spun
într-o zi ţiglele alea or să omoare pe cineva
#

pe bulevardul cu molii

erai tu şi obsedatu’ ăla de te-a iubit vreo 4 ani de zile te urmărea
pasiv la vreo 100 de metri distanţă
deşi ştia sigur că nu-l mai poţi recunoaşte
.
cică pentru el ai fost doar una din fetele cu media generală mai mare
din ce mi-am dat seama e doar misogin
defapt te iubea pentru părul până la genunchi
şi pentru că foloseai mereu cele mai frumoase expresii în compuneri
- mai puţin în clasa a patra când a câştigat nuştiuce concurs
şi a terminat primul pe clasă
şi tu tot n-ai vorbit cu el
.
probabil te-a iubit în secret/mereu speriat
tu uneori râdeai când îl băteau ceilalţi băieţi şi numai
pentru zâmbetul ăsta el răbda fiece batjocură
.
când în clasa a şaptea pe tvsport
a apărut wrestling’ul
tu te-ai tuns scurt şi ai început să te baţi cu băieţii
- nepotrivire de caracter – era deja artist
aşa că el a mers la liceu
- poetul de la mate-info –
iar tu la grup şcolar
- singura fată din v. care ştie să facă flicul -

Despre alte poezii…

leapsa primita cu intarziere de la un ”poet de sertar”( in naivitatea mea, eu cred ca el mai scrie poezii doar ca nu le mai posteaza ). se refera la ultima poezie care mi’a placut. si cum ale mele nu se pun, a trebuit sa caut foarte atent in memorii…desi nu este ultima poezie care mi’a placut ( ultima ar fi ceva din ruse, pe care l’am recitit acum 2 seri) , am ales una semnificativa si citita destul de recent.

N-am fost supărat niciodată pe mere
că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,
pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.
Dar merele, frunzele, umbrele, păsările
s-au supărat deodată pe mine.
Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,
la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,
tribunale rotunde, tribunale aeriene,
tribunale subţiri, răcoroase.
Iată-mă condamnat pentru neştiinţă,
pentru plictiseală, pentru nelinişte,
pentru nemişcare.
Sentinţe scrise în limba sîmburilor.
Acte de acuzare parafate
cu măruntaie de pasăre,
răcoroase penitenţe gri, hotărîte mie.
Stau în picioare, cu capul descoperit,
încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine
pentru ignoranţă…
şi nu pot, nu pot să desciofrez
nimic,
şi-această stare de spirit, ea însăşi,
se supără pe mine
şi mă condamnă, indescifrabil,
la o perpetuă aşteptare,
la o încordare a înţelesurilor în ele însele
pînă iau forma merelor, frunzelor,
umbrelor,
păsărilor.

Nichita Stanescu
__________________________________________
leapsa alearga spre :X, spre o iubitoare de fluturi si carti si spre carligul meu din bucuresti cu care vorbesc mai mult prin lepse si offline’uri ca suntem doi ocupati, deh.

(2)ultima rugăciune

pe lacul de aburi pe podul de sulf
la poarta glisantă de ciocolată
albă/ aşteaptă cu privirea zimţată
cu burta umflată(de bere?) înroşită
şi’o mână de fier îndoită
un domn ciobit de dreptatea
zilei de ieri
.
au fost învăţători de legi
părinţii/ au fost pruncii de lână
ai vremii/manoperă fină
trecuţi înaintea’mi prin ploi de duzină
din drumul lor i’a oprit însă
mănuşa păpuşarului de fier încins
.
ascultă ce’ţi spun ascultă
cordonul în timp se va rupe oricum
lasă’ţi carnea să curgă copile
e totul pentru ei
nimic pentru tine
.
şi am ajuns tocătură pe această bucată de lume
lasându’mi credinţa drept amanet
păpuşarul de fier mai primise răsplăţi inutile
iar eu am să zbor probabil mai bine
spre următorul poem

Ora de matematică

Au trecut vreo trei săptămâni de când prietenul meu, the vicious bastard codruţ, m’a provocat să scriu caterincos fără să ştie prea bine cu cine vorbeşte. Nici eu nu ştiam prea bine cu cine vorbeşte, dar ştiam că dacă refuz toată imaginea mea de shukar pe care am construit’o cu atâta migală şi batere de taste( poor google) se va prăbuşi ca şi blog statsu’ meu de ieri seară. Aşa că după multe metafizici interioare( întelegeţi acum de ce a durat trei săptămână până să mă apuc de scris) mi’am dat seama cu cine vorbea codruţ. Mai ştiţi când, în liceu, făceaţi o glumă bună şi imediat cineva o spunea mai departe asumându’şi astfel tot creditul? Normal că nu, doar n’aţi fost toţi colegii mei! Dar unii dintre ei au fost şi, ca să vezi, au un simţ al umorului nedemn pentru ltmep*.

Am intrat deci online aşa cum face tot omu’ când se vrea băgat în seamă şi am început să’mi păcălesc colegii cu statusuri mai emo decât de obicei şi cu întrebări sinucigaşe gen care e cel mai amuzant moment pe care l’am petrecut impreuna? 8-| . Şi încă odată, dacă mai era nevoie, şi’au demonstrat ataşamentul necondiţionat prin răspunsuri rapide şi mult chibzuite. noi râdem tot timpu’, da’ niciodată nu ştiu de ce :-s. Halal ajutor. Noroc cu magica memorie a alexandrei, din ale cărei răspunsuri am selectat pe baza niciunui criteriu o zi de acum aproape un an. ( şi numirea alexandrei în acest post o să scoată din pepeni pe toţi cei care mi’au spus ceva amuzant în seara asta).

Doamna dirigintă, profesoară de matematică fiind, m’a invăţat că e bine să îmi explic toate notaţiile înainte să încep demonstraţia. Avem deci:
-cmshsaw pentru că nimeni nu ştie de ce semnează aşa dar se zvoneşte că ar veni de la c.risti, m.ici ( mâţa lui care ne’a parfumat odată clasa marcând toate punctele cardinale existente şi mai puţin existente; da’ e bine că aşa am aflat şi noi că diriga are probleme cu fierea şi de asta se tot încrunta când stătea la catedră aşa că de atunci ţinem geamul deschis da’ nici asta nu chiar a făcut minuni) ş.i h.os( câinele lui super erou despre care voi vorbi cu altă ocazie); urmând ca celelalte iniţiale să fie aproximate până la sfârşitul clasei a 12a
-căpşună, simpatica mea colegă blondă la origini, actualmente roşcată, împlinită după fantezia cu căpşuni de astă iarna când o apucaseră poftele exotice tocmai în u. unde căpşunile apar doar în reclamele danone( şi îmi permit să spun toate astea deoarece ea urăşte sincer toate blogurile aşa că nu voi primi nicio privire fatală)
-urmând ca noi, ceilalţi să ne definim drept mulţimea de inadaptaţi care a plecat până la magazine cu ghiozdanele în spate că era tare frig în dimineaţa aia de mai şi poate de asta au ajuns undeva mai departe decât ora de matematică, într’un loc pe care îl vom numii sugestiv La Gară.

Şi dacă nu aţi înţeles nimic din toată diareea verbală de mai sus, nu vă faceţi griji: cam aşa rămân şi eu după demonstraţiile doamnei diriginte. Doar studiaţi mai profund! Şi daca tot nu intelegeţi, mergeţi La Gară, că acolo lucrurile sunt ceva mai umile.

La Gară e prima parte din traseul La Locomotive. Dacă La Locomtive nu se mai mişca nimic de câteva secole, La Gară personalul de Simeria vine şi pleacă în fiecare zi! Faza e că nimeni nu ştie când vine şi când pleacă, aşa că uneori iţi poţi permite să te urci în el şi doar să speri că iţi dai seama unde eşti înainte să ajungi la simeria. Pentru necunoscători, aici în vale nu există controlori, gardieni şi alte instituţii. E o ţară liberă! Pe acest principiu au mers şi prietenii mei iubitori de sporturi extreme, căpşună şi cmshsaw, când au dat curs primei inspecţii amănunţite în vagonul 22( nu, nu ştiu ce număr avea vagonul, da’ am o boală cu 22). Şi înainte să ajungă la simeria, au înteles că e timpul să coboare. Dacă cmshsaw a sărit sigur pe sine, căpşună ne’a oferit unul din acele cadre fine, perfecte pentru un film mut şi alb-negru. După lungi momente de contemplare, talentata noastră protagonistă execută o ţucahara fără şuruburi cu aterizare pe nas. demnă de toate hohotele noastre. Şi viaţa ne dă astfel încă o lecţie: după ce te’ai spart( de râs sau de tot) e bine să te mobilizezi şi să alergi inainte ca forţele de ordine apărute de nicăieri( nu ştiau probabil că au ajuns la petroşani) să te’ntrebe de viaţă.

Şi demonstraţia se încheie cu reduşii din 9A alergând pe pasarelă şi zâmbind simpatici gardienilor aflaţi la 50 de metri sub ei, în timp ce copii cuminţi părăseau *liceul teoretic mihai eminescu petrosani.la sfârşitul orelor de curs.

Notă pentru mama, tata, doamna dirigintă şi doamna profesoară de franceză:

toate personajele mai sus menţionate sunt pur fictive;
nu s’au înregistrat accidente înainte sau în cursul acţiunii descrise;
nu a existat nicio tentativă de părăsire a incintei liceului;
asemănarea cu persoane comune ale vieţii cotidiene este complet întâmplătoare.
__________________________________________________________________________________________

Începând de azi sper la mai multe încercari patetice de umor ce vor avea exclusivitate pe www.razicugura.ro

(1)ultima zi pe pământ

e ziua în care toţi copacii sunt strâmbi
încruntaţi ca’n pozele alb negru
/ fotoartiştii nu mai caută împlinirea în natura urbană
de când drogaţii s’au mutat la casă
cerşetorii la penitenciare şi trotuarele
sunt prea adânci pentru tunurile lor
la 2 metri deasupra noastră nu mai circulă maşini doar microbuze
roz – către o lume mai bună sau către u.
unde blocul fără scări şi podul fără scânduri sunt la înălţime
cu toate sufletele lor şi
unde totul e o stare de spirit
.
azi
copiii işi duc taţii de mână
la dezalcoolizare
şi înapoi/ să nu’i ademenească
vreun boschetar
acasă mama lucrează
la cura de slăbire pe bază de ciocolată
tataia flirtrează cu vânzătoarea de ţurţuri
bunica aşteaptă marele derby
e pe cale să’nceapă pe alt program preoţii
se’ntreabă de ce
oamenii nu mai evoluează în maimuţe
.
singur eu
râd ca la reluarea jackthepirate
e iar timpul pentru insula pufoasă
şi roz
pitici de mentă ţopăie în monitor
pe cablu pe covor/ glume bune
sunt peste tot/ nu vor să’mi spună de ce
toata lumea vrea ţeva de la mine
până şi iuciube mă’ntrerupe cu un spam “poetule
m’ai dezamăgit profund hai trage’ţi izmenele
şi la depoetizare cu tine!”
închid totul mulţumit
“măcar n’a fost niciun blestem”

prea multe grade cu minus

Quick Time Poems

*
te’am aşteptat aşa cum aşteaptă un copil
seară de seară aceaşi poveste
cu inocenta dorinţă de a nu adormi înainte de final
şi iată’mă copil mare
speriat
neştiutor
dacă mai e vreme de vise urâte
dacă…
[s.a.m.d.] – mai bine nu
iar tu îmi vorbeşti despre şanse pierdute contratimp
au fost patru întrebări cu răspuns rapid
acum e rândul tău
- patru micropoeme cu fobie de zi
pe care să le citeşti seară de seară
când copiii cuminţi dorm
şi adulţi smotociţi pun intrebări cu răspuns rapid/toată noaptea
**
1)unde am rămas?
am rămas fără haine
fără mătreaţă fără păr fără unghii
mai viu ca niciodată
am rămas o flacără întoarsă
fără fum
fără cenuşa din care să mai renască ceva
am rămas o idee emo într’un colţ de memorie
pe care din când în când o loveşte vreun fluturaş
de badminton al vreunor palete albastre
[s.a.m.d.] – m’ai ratat complet
;
2) cine stă în spatele monitorului?
cititorii îmi spun de o vreme că suntem
complementari ca doza de umilinţă
dintr’o persoană mult prea încrezută
şi asta nu ar fi atât de rău
dacă n’ai înţelege dinainte
cine stă în spatele monitorului
poate întradevăr
eşti prea orgolioasă să accepţi interpretările altcuiva
dar te’am înţeles un pic prea târziu
-nu’i aşa?
;
3)nu e loc pentru amândoi?
eu sunt băiatul ăla cu părul în ochi
în urechi în nas în gură
scrâşnind din plombe până la fărâmiţare
până la ultimul supraefort pe centrul de voinţă
iar tu
o statuie morocănoasă
care îşi primeşte an de an tributul
acelaşi marş solemn pe aceaşi muzică funebră
[s.a.m.d.] – ne’am ratat reciproc
;
4)dar copiii cui rămân?
ne’am născut odată cu prima
simbioză dintre un cerc şi un bastonaş
într’o eternă divinizare a cuvântului
iar azi am golit pereţii de icoane
cu cerneală neagră altarul am stropit
curând mă voi închina acestei coli
iar corul greierilor gânditori
cânta’vor poezii postmoderniste
pe două voci
[s.a.m.d.] – dar asta nu te priveşte
***
îmi rămâne doar s’aştept întâi aprilie să’mi cer deci
scuze pentru păcăleala asta puerilă