prea multe grade cu minus

Quick Time Poems

*
te’am aşteptat aşa cum aşteaptă un copil
seară de seară aceaşi poveste
cu inocenta dorinţă de a nu adormi înainte de final
şi iată’mă copil mare
speriat
neştiutor
dacă mai e vreme de vise urâte
dacă…
[s.a.m.d.] – mai bine nu
iar tu îmi vorbeşti despre şanse pierdute contratimp
au fost patru întrebări cu răspuns rapid
acum e rândul tău
– patru micropoeme cu fobie de zi
pe care să le citeşti seară de seară
când copiii cuminţi dorm
şi adulţi smotociţi pun intrebări cu răspuns rapid/toată noaptea
**
1)unde am rămas?
am rămas fără haine
fără mătreaţă fără păr fără unghii
mai viu ca niciodată
am rămas o flacără întoarsă
fără fum
fără cenuşa din care să mai renască ceva
am rămas o idee emo într’un colţ de memorie
pe care din când în când o loveşte vreun fluturaş
de badminton al vreunor palete albastre
[s.a.m.d.] – m’ai ratat complet
;
2) cine stă în spatele monitorului?
cititorii îmi spun de o vreme că suntem
complementari ca doza de umilinţă
dintr’o persoană mult prea încrezută
şi asta nu ar fi atât de rău
dacă n’ai înţelege dinainte
cine stă în spatele monitorului
poate întradevăr
eşti prea orgolioasă să accepţi interpretările altcuiva
dar te’am înţeles un pic prea târziu
-nu’i aşa?
;
3)nu e loc pentru amândoi?
eu sunt băiatul ăla cu părul în ochi
în urechi în nas în gură
scrâşnind din plombe până la fărâmiţare
până la ultimul supraefort pe centrul de voinţă
iar tu
o statuie morocănoasă
care îşi primeşte an de an tributul
acelaşi marş solemn pe aceaşi muzică funebră
[s.a.m.d.] – ne’am ratat reciproc
;
4)dar copiii cui rămân?
ne’am născut odată cu prima
simbioză dintre un cerc şi un bastonaş
într’o eternă divinizare a cuvântului
iar azi am golit pereţii de icoane
cu cerneală neagră altarul am stropit
curând mă voi închina acestei coli
iar corul greierilor gânditori
cânta’vor poezii postmoderniste
pe două voci
[s.a.m.d.] – dar asta nu te priveşte
***
îmi rămâne doar s’aştept întâi aprilie să’mi cer deci
scuze pentru păcăleala asta puerilă

Advertisement