Archive for November, 2008

h1

5 grade cu minus

November 29, 2008

In intuneric(part.1)

-Unde esti?

-Aici.

-”Aici” unde?

-Nu ma vezi?

-Nu.

-Chiar nu ma vezi?

-Nu.E intuneric.Nu vad tastatura.

-Trebuie sa iti spun.Nu pot sa nu iti spun.Trebuie sa sti.

-De  ce trebuie?

-Pentru ca…tu esti singurul care intelege.Ti-am mai spus cat de bine ma intelegi?

-Da.Cred ca da.

-Trebuie sa iti spun, dar cum?Vrei sa ne jucam?Tu pleci din camera si eu scriu.Si apoi ,dupa ce ai citit ,imi promiti ca nu vei mai spune nimic despre asta?

-Promit.

-Bine.Pleaca 20 de secunde.Du-te sa bei apa sau sa vezi ce mai e la tv.Sa nu trisezi.

-Cum as putea trisa?Tu esti mereu aici.Tu ma vezi.

-Nu ai spus tu ca e intuneric?

-Da…cred ca asa e.

-Hai.Du-te.

-…

-Iubesc.Iubesc.Iubesc.

-…

-Ai citit?

-Da.

-Bine.Sti, au inflorit ghiocei.

Advertisement
h1

Din jungla gandurilor necurate(part.2)

November 28, 2008

E greu sa asterni ganduri.Nu pricep de ce fac asta.A…acum mi-am adus aminte.E din cauza mea!Pentru ca nu imi pot controla avalansa de ganduri!Ding Ding Ding.A virus has been detected!That’s right…Eu sunt virusul.Am o problema:Gandesc prea mult.Si toate gandurile astea ma nenorocesc.Raportul dintre viteza de upload si cea de download tinde spre infinit.Si nu ma refer la torenti din Romania!…Deh!5 idei/secunda pe putin.Si 0,5 litere/secunda.Vreti sa stiti cat inseamna o litera intr’o idee?Nimic.

Am dat dracu’ si scrisu’ si invatzatul si tot.Ca nu intra nimic.Ma simt plin de ceva cu mult mai insistent.Nu mai am cuvint frumoase si chestii literare.Am uitat tot.Am doar idei tampite kre circula printr-un creier mutilat de tot si de toate.Ma simt ca hi5.Gandurile trec de la o poza la alta cu atata ushurinta…Si stiti cu totzi ce flux e pe hi5!Pfuu…e dureros.Please leave a comment.Pe dracu’,ca nu lasa niciunul coment.Si nici nu sunt ca hi5,ca ala are arhiva.Craciunul viitor o sa cer o arhiva proprie.Unde sa imi stochez gandurile,si sa le pot citii incet,incet,de cate ori am nevoie.Pentru ca mi se face rau de la viteza.Da…am rau de masina!

De ce fac toate astea?Adica…am inteles de ce scriu.Partial.De ce gandesc,tot n-am inteles.De ce imi pun intrebari?Mi-as putea pierde toata viata cu intrebari.As putea afla orice.As putea descoperii orice.As putea invata tot.Daaa???Ce?Credeti ca nuu?Pricepeti odata ca as putea face orice as vrea.Si sunt cel mai bun la orice fac.Nu am concurenta!Nimeni nu are.Sunt un infinit.Asa ma simt.Cred ca cineva stia ca asa ma voi simti.Si d-aia a bagat timpul.Cacat.Tocmai am devenit un nimic.Pliin de nimic.Asta nu inseamna gol?Hah…si cuvintele astea,sunt asa de bizare.Ma intreb de ce exista antonime,sinonime,omonime,paronime.Bla bla.Am descoperit.Singurul lucru care poate tine pasul cu gandurile mele este acest ,,Bla bla”.Stit?Le cuprinde pe toaaate.

De ce nu fac totusi…ceea ce ar trebui sa fac?Adica…sa le las pe toate.Stii?Sa uiti de scoala,de slujba,de bani,de mancare,de somn,de carti,de scris.Sa scoti materia.Toate actiunile…sa nu mai faci nimic.Nu.Sa nu imi ziceti ca sunt un sinucigas.Asta nu!Sa nu imi ziceti ca m-am suparat pe viata!Doamne…ce prostie!Eu iubesc viata…imi place…sa traiesc.Sa ma joc CS 1.6,FIFA08(va mint,ca fifa08 nu merge pe pc’ul asta al meu…da’ voi nu stiti nimik.Eu stiuuu.Eu sunt singurul care stiu tot ce e adevarat de aici si ce nu),Fotball Manager08(m’a dat afara de la Steaua!Iti inchipui…acu’ kiar ca il urasc pe Becali)siii muuulte jocuri.Cate jocuri s-au facut…ma intreb…cine e ala kre a stat sa invete atata informatica…sa se complice atata…A…Sunt multi.Da…niste fraieri.Si-au ratat viata!Si nimeni nu o sa ii mai tina minte…poate doar o foaie de hartie.Oare asta sa fie motivul pentru care scriu?Ca sa raman pe o foaie de hartie?Nu…oricum o sa imi ramana numele pe cruce.E tot aia.

Deci…de ce ma chinui acum?Scriu de 15 minute.In timpul asta…ah…in timpul asta cate faceam…Bha,tembelule!Timpul asta a trecut,gata,c’est finii!L-ai perdut!Pe tot!Daaa…esti un bou!Si acu’ cat iti spun eu ca esti bou,tu mai pierzi alte minute!Si nu iti dai seama?Nu iti dai seama?E la colt,mha!Te asteapta.Nu pe tine…pe noi toti.Adica tot pe tine.Eu sunt tu!HaHa!Mi’am batut joc de tine.Si imi bat in continuare.Vrei sa mai continui?Ia zii?Mai vrei raspunsuri?Bha boule…Cat ai scris aici,gandeai intr’un minut…si nu e nimic important.Pricepi?Ia uite’te.Ai pus vreo intrebare adevarata?Si ai dat macar un raspuns mediocru?Unu’ mic.Si chiar si asa,daca ai fi dat,crezi ca te multumea?Nu.Pentru ca tu vrei sa stii,vrei sa intelegi.Nu pricepi ca nu ai sa afli?Au incercat altii,dupa ce au citit mii de carti,au mancat pe paine tot! Filozofia, Gramatica, Matematica, Fizica, Chimia, Biologia, Istoria, Geografia.Si erau talentati!La muzica,la sport,la teatru,la scris.La toot!Erau cei mai buni.Si s-a ales prafu’ de ei.Sunt cenusa.Niste ratati!Mai invata,daca mai ai chef.Mai citeste.Mai cunoaste.Mai inceaarca.Sau mai bine nuu.Mai binee ramai prost.Ca un copil de 4 ani sa ramai.Sa nu stii nimic.Sa nu cauti talent.Nimic.Nu ai de ce,ca s-a inventat tot.Sau nu tot,da’ si ce s-a inventat e tot inutil.Ca adevaratu’ raspuns,multumirea absoluta,nu o vei afla niciodata.Stii de ce?Pentru ca inca nu stii intrebare.Haha.Mi’am batut joc de tine.Au trecut 25 de minute!!!Looseeer!

h1

5 grade

November 27, 2008

Shortcut to World of Dreamcraft

El zboara. Asa incepe totul.Cu el zburand deasupra lumii. El e singurul care zboara. El e singurul care are jocul. El e singur sus, dar jos e toata lumea. El crede ca e cu toata lumea.
Inceputul e greu. Parca nu se obisnuieste cu tastele. Nu credea ca e atat de stangaci. Patrunde totusi in Level 1. Credea ca va ramane mereu la Trial Level. Drept rasplata, in contul sau apare 1 prieten.Cine? E ‘’prietenul din generala’’. E  jos, cu ceilalti. Dar din cand in cand, zboara cu el. Asta il ajuta.
Jocul e mai greu decat se astepta. Obstacole sunt si in aer. Si nici prietenul nu e mereu acolo. Nu ii place asta. Si-ar dori ca prietenul sa fie cu el. Nu stie ca zborurile lor sunt pe planuri diferite. Inca nu a invatat geometrie in spatiu. Si jocul lui e tot bidimensional.
Tarziu, incepe sa isi cunoasca prietenul. Abia dupa ce il declarase inamic. Isi da seama ca ar trebui, ca e chiar necesar sa il ajute. Dar cum? Asa avanseaza catre Level 2.
Nivelul doi e ca si nivelul unu, la inceput. Doar ca prietenul sta mai mult cu el. A inteles cum va face sa il ajute. Il va urmarii ori de cate ori va pleca. Si astfel, ajunge sa stea mereu langa el, chiar si plecand din planul sau de zbor. Isi da seama ca a facut o greseala: l-a considerat pe el ca si pe ceilalti. L-a vazut jos. Nu. Jos era doar umbra. El era tot in aer, doar… altundeva. Jos era si propria umbra, mareata si senina. Albastra, patrunzatoare, desprinsa de fumul strazilor si zgomotul civilizatiei. Nu o vazuse pana acum. Atent, isi noteaza descoperirea. Simte ca se va folosi de ea.
Pe masura ce avanseaza, primeste noi bonusuri. Da. Sunt alti prieteni. Oare cum nu i-a vazut pana acum? Naiv, ajunge sa creada ca nu au exista pana acum. Si nu intreaba nimic. Traieste doar in present. Vede bidimensional. Prea tarziu isi da seama in ce capcana intrase. Este tradat de catre ‘’prieteni”. Sufera. Prima data e mai greu. Pentru el, acum era prima data cand ar fi vrut sa renunte . Nu avea optiunea EXIT. Desigur, putea oricand sa reporneasca calculatorul. Dar asta ar insemna sa piarda progresul de pana atunci. Optiunea  SAVE nu exista nici ea. Mai avea o varianta, cu atat mai tentanta cu cat putea continua jocul si totul devenea mai usor astfel. Tot ce avea de facut, era sa se apropie de pamant si apoi sa mearga spre dreapta. Acolo era Aleea Visurilor Daramate…
Pasi. Dupa multa vreme, pasi. Era asa de greu. Dar avea sa o faca, caci devenise singura lui sansa. Cum asa? Initial, nu dorea decat sa priveasca spre alee…Cum s-a petrecut schimbarea aceasta asa de repede?
Chemarea pamantului era mult prea mare. Si mai ales , isi pierduse aripile. Acum nu mai putea da inapoi. Uitase motivele si singurul lucru frumos era Aleea. Acolo toti erau fericiti si respectati. Toti aveau putere. Si el o va avea.
Surprins sau doar curios, descoperii in fata aleii pe primul sau prieten. Nu aveau nevoie de vorbe, se cunosteau prea bine. Lupta lor era muta si surda. Pentru prietenul sau, era si oarba. Pentru el, doar inutila. Prietenul stia ca nu il va convinge cu niciunul din argumentele cunoscute. El nu mai auzea decat jumatati de propozitii. Inainta lent. Nu de frica, nu de emotie,  doar din neputinta. Un ultim strigat il oprii din drum. Doar cateva clipe, caci auzise ceva. Jocul capatase sunet. Pentru prima data, jocul avea sunet. Urechiile isi incepusera dansul juvenil. Nu inainta, astepta sfarsitul melodiei.
Cand facu urmatorul pas, privii pentru prima data pamantul. Printre miile de umbre, nu o mai gasea pe a sa. Facu un nou pas. Umbra intrase deja pe alee si era gri. Si spulberata.
O raza de soare, raza lui. Asta primise atunci. Propria raza de soare cu care zburase invincibil multa vreme. Sau poate nu, poate doar o piesa. Una din acele piese fara final. Cred ca era pe REPEAT.
Viata prinsese sunet. Tineretea dansa cu el. Nivelul doi parea pe sfarsite. Pana cand raza plecase. Se stinsese si asta doar din neglijenta lui. In dragoste indiferenta ii cea mai rea. Si asculta mereu. Iar si iar, fara  a intelege sensul. Si apoi  ‘’prietenul din generala’’ plecase. De ce? Acesta era Level 3.
Trecuse de la General la Advanced. De aceea plecase. Primise drept premiu o carte. Aflase multe secrete ale jocului. Cel mai mult, ii s-a spus ca totul trebuie sa se incadreze intr-un timp. Daca nu va termina jocul la timp, totul va fi pierdut. Acesta era primul si cel mai putin important lucru. Altele aveau sa urmeze.
La Advanced gasise lucruri frumoase. Mai avea acei prieteni ramasi de la General. Toti, exceptand primul si cei care l-au tradat. Au incercat si alti prieteni sa ii faca rau, dar nu a fost la fel ca prima data. Acum era pregatit cu multe scuturi.
Odata cu nivelul trei cunoscuse un nou oras. Stia ca se va schimba orasul, cities asta in cartea sa. Dar nu isi inchipuise ca aici va gasi atatia prieteni. Acesta era orasul cautat, aici totul era asa cum isi dorise. Sau poate doar el vedea lucrurile asa. Caci de acum totul era tridimensional.
Momentul de entuziasm se risipi dupa cateva ore de joc. A fost primul care cunoscuse orasul. Prietenii lui erau putin in urma sa. Au inceput sa apara conflicte intre ei, caci ei nu se cunosteau asa cum ii stia el. Sau, dimpotriva, se cunosteau prea bine. Venisera impreuna  in oras, cate doi sau trei. Numai el era singur.
Iarna il prinde in acelasi oras, cu ultimele urme de entuziasm. Ningea pentru prima data. Era iarna, si descoperise ceva nou. Scria in carte. Dar nu era descris asa. Era un clopotel  pe care abia indrazni sa il atinga cu varful degetelor. Cand ii zambise devenise Blue Angel. Era un portal. Spre mare, spre munte, spre cer. Si zbura mult mai sus decat el. Ii aratase un alt oras in care putea urca doar cu ea. Era un oras cladit pe norii de deasupra  nivelului 3.
Cand cunosti fericirea fara granite, nu mai poti fi obiectiv. De ce?Pentru ca totul te priveste. Si atunci, el ii vorbeste pentru prima data clopotelului. Si apoi norii se prabusesc. Blue Angel redevenise un mic clopotel. Pentru putina vreme. Doar pana cand el o atinse iar. Zambise.  Norii erau tot acolo. Urcau din cand in cand, dar el nu mai avea curaj sa ii vorbeasca. Nu voia sa retraiasca amintirea crudei prabusiri.
Blue Angel era singurul lucru pe care il mai dorea din Level 3. Asa scria in care: If Blue Angel loves you, than you can advance to next level. Dar nu il mai interesa urmatorul level. Defapt , ii era frica de urmatorul level.  Banuia ca urmatorul nivel este orasul de pe nori. Dar nu stia daca si Blue Angel va mai fi acolo.
De ce toate astea? De ce isi pierde mereu ziua cu asta? Azi parcursese jocul mai repede decat ieri. Dar tot nu putea trece de al treilea nivel. De ce sa isi faca prieteni? De ce sa castige bonusuri? De ce sa treaca obstacole? De ce sa avanseze? De ce sa fie atent  ?De ce incearca mereu sa castige timp?De ce alearga mereu dupa cea mai mare nota?De ce se zbate pentru o medie mai mare? De ce vrea un liceu mai bun?De ce sa cunoasca mai mult?De ce sa ajunga cel mai bun? Toate astea nu ii aduceau nici o urma de implinire si nici un raspuns nu il multumea . Pentru un adolescent ca el, toata logica pierea la nivelul intrebarii ,,De ce?’’. Si daca doar una din intrebari, ar fi avut un raspuns ce sa nu impuna alta intrebare…atunci ar fi reusit sa avanseze.
Cand apasa EXIT, Blue Angel ii aparu intr-o ultima imagine. Maine o va lua de la capat. Are toata noaptea la dispozitie sa se gandeasca la noi solutii, la noi drumuri de parcurgere, la alte scurtaturi, la alte bonusuri.  Undeva, trebuie sa fie un detaliu. Dar care? Incercandu-le pe toate, va afla raspunsul doar cand ceasul se va oprii. Asa s-a intamplat in carte. Dar nu ii se va intampla lui. De ce? Pentru ca exista Blue Angel.

h1

Din jungla gandurilor necurate(part.1)

November 22, 2008

Hey Mister Tambourine Man, play a song for me
I’m not sleepy and there ain’t no place I’m goin’ to

Lost.

Corul greierilor ganditori imi zgarie timpanul.

Urechea cere tot ce sufletul a protejat cu mastile

gandind asemeni unui cantec prost.

(sau poate s-au stricat iar castile)

_______________________________

A naparlit dar si-a pastrat veninul.

In roua iadului isi spala azi cutitul

ce l-a strapuns cu lama de raspuns.

Nu a uitat ce dulce este vinul

dar nu mai vrea sa mai ramana fara rost

in raiul unde visele au apus.

(De ce?ask Google,he knows everything)

_______________________________

Deasupra iadului sta el:

e omul-lup albastru cum il stii

(pe desktop-ul de azi,de maine si de ieri).

E singur langa Raiul dulce-demisec

si nu mai e nici Domnul Tamburel.

Si nici n-a fost, doar a crezut

ca raiul e acolo, langa el.

_______________________________

Doar doua felinare s-au desprins

de varful negru cu miresme verzi.

Si stoluri zabovesc pe crengile cu gene

amintindu-si despre ieri

ce maine facut va fi;

penele le-au devenit albastre

si maine vor fi gri.

(Refreshing the system, please wait a second)

___________________________________________

o poezie de acum un an care mi-a placut foarte mult la vremea aceea, desi are un aer demodat. Era prima data cand incercam putina autoironie in asa ceva. Faptul ca versurile sunt confuze, fara a urmari un fir clar este si ideea poeziei.

h1

15 grade

November 21, 2008

Reversul v3*

ce ciudate imi par acum umbrele

ce mi-au purtat pantofii negri in trecut

cand tu uitasesi( pentru prima data) ca exist

mai departe de centrul cercului frant

unde varful genei tale nu mai e albastru

cand a fost pentru prima data

cand ceva ( orice) a fost altfel

ma pierdusem prin gropile

ce-mi zguduie si acum trupul zi de zi

pe strazi launtrice( sau era laturalnice?)

de-un negru ce sigur nimeni nu il uita

dar cu pasii lor striviti de ultimele flori(?)

si cand in sfarsit m-am gasit

nu am putut crede ca sunt atata de pierdut

si nu contest

ma voi regasi de multe ori fara a ma pierde

caci nimeni nu mi-a indicat drumul corect

mai mult decat in pancarte mazgalite

acum nu mai sunt nici la capatul lumii

nici la inceputul ei

si nici o logica matematica nu ma va situa in interval

ma simt nevoit atunci sa ma pierd

pentru a ma regasi pe lista disparutilor

acolo unde e acum ceva( orice) care a fost altfel

cu toate ca as vrea sa ma opresc la orice( altceva)

apoi sunt nevoit sa recunosc

nu am facut nici un progres

si maine nu va fi altfel( oricum)

_______________________________________

*cand eu uitasem( pentru prima data) ca existi.

spuneam atunci ca am descoperit ce inseamna poezie…inseamna gandurile sincere asternute in cel mai simplu mod, fara semne si reguli. astea nu sunt sincere. semnele si regulile sunt pretexte pentru a minti…rastalmaciri 🙂 asta inseamna poezie…cuvintele asa cum se nasc ele. niciunde altundeva in viata nu merge asa, decat aici.

h1

Carligelor, cu multumiri…

November 18, 2008

tot unor prieteni temporari.(oare?)

albastru. uitare.

vise. (doar vise)


mai intai a fost cuvantul
,

imi spunea

cineva, candva.

un ipocrit mi-ar spune:

mai intai a fost apa.

apa, singura, albastra si perfecta

curgand in…unde?

in uitare, mi-as raspunde singur

( daca mi-as aduce aminte).

albastrul apei- o eternitate

scursa in marea noastra de uitare.

____________________

doar clipa, eterna

o putem simti;

nu un suras, nu o imbratisare,

nu un zambet, doua,

un sarut, cinci.

____________________

doar clipa, eterna

asemeni unei carti ce se sfarseste

cu primul cuvant

si el nescris.

asemeni lui dumnezeu.

🙂

albastru. uitare.

Dumnezeu.

vise. (doar vise)

h1

30 grade +

November 16, 2008

Scrisoare catre nicaieri

Draga mea,

Iti multumesc pentru scrisorile anonime pe care le primesc zi de zi. Poate ai fi vrut sa nu aflu, dar chipul tau albastru era pixelat in mii de litere. Cati fotografi crezi ca am iubit? Silogism.
Vreau sa-ti povestesc despre tine. M-am decis ca esti singurul peisaj de natura pe care l-as descrie vreodata. Doar daca perfectiunea ta imi va permite vreodata. Si totusi…marea din ochii tai…Ai ochi albastri? Aberant.

Te-am vazut chiar ieri cand alergam prin ganduri de albastru nuantat. M-am lovit atunci de-o amintire. Nu m-a durut. Nu trebuie sa ma doara , nu ? Abject.

Erau multe ganduri imbinate cu amintiri, dar dezordinea asta imi placea nespus. Unele din ele erau vesele. Imi zambeai. Primeam rate din fericirea de mult vanduta. Apoi alte ganduri. Trista. Ultima discutie. Ultima replica: ,,Nu pot’’.Si apoi explozia. De una am scapat. Si totusi, chiar nu poti? Frenetic.

Explozia a produs metamorfoza. Gandurile erau sentimente. Albastre si negre. Multe albastre. Deschise. Cerul vazut din ochii tai. Acum regasesc doar o pata din infinitul de albastru. Dar pata, e tot in ochii tai. De ce doar doi sunt ochii tai? Absurd.

Sa-ti spun si despre usile negre. Erau deschise. Si intunecate. Doream sa ghicesc ce se afla in spatele lor. Dar raspunsurile duceau spre punctul de care moralitatea nu dorea sa treaca. Caci axa viziunii mele nu este infinita. Cu toate astea simt ca distanta morala capata valori tot mai mari. Algebric.

N-am putut sa nu observ acea umbra. Iarta-ma, dar ,,nu pot’’. M-am luptat cu ea, dar nu ceda. Sangele intarzia sa apara. Loviturile primate creau alti inamici mereu; pana cand, inconjura de argumente, am cedat. Terifiant.

O noua explozie m-a transferat in ochii tai. Ma vedeam pe mine cel albastru. Toate usile erau insa inchise. Bateam. Doream sa ajung la gandurile tale , sa te manipulez, sa-ti cotrolez pasii si privirea. Dar eram doar prizioner la cinema. Rula filmul pe care il concepusem de atatea ori inainte. Era identic. Nociv.

Ma uram pentru ca ma vedeam in film. Ma uram pentru ca eram albastru. Ma uram pentru ca gandurile mele trecusera de limita moralitatii si deci dreapta insasi se marise. Nimic nu ma oprea sa inaintez spre infinit. Hilar.

Peste putina vreme, filmul lua sfarsit. Atinsesem infinitul. Si, ca sa vezi, era tot un zero. Dar nu m-a demoralizat. Cu speranta ca voi atinge candva absolutul diferit de zero, inchei aceastra scrisoare. Oniric,

Al tau,
Anonim

h1

Boulevard of broken dreams

November 15, 2008

My shadow’s the only one that walks beside me
My shallow heart’s the only thing that’s beating…


Noaptea patrunsese fiecare straduta a municipiului. Nu mai era loc de nimic printre blocurile afumate, chioscurile de ziare,ganduri negre si pasi aruncati la intamplare. Iesind din incinta scolii,nu-si putea da seama daca era singur pe strada. Ochii ii jucau o festa si intunericul se transforma intr-o zi insorita de mai.In locul fantomelor apareau copii traversand zebra in urma invatatoarelor. Mirosul painii proaspete de Kennan ii dadea acelasi fior ca atunci cand descoperea prima data covrigii la trei mii de lei bucata. Scoala nu avea termopane si copacii nu erau cheliti. Era mai frumos asa,cu multe frunze umbrind sala sa de clasa.Isi amintea cat de mult il epuizase soarele in ultimul an din scoala generala. Copii traversasera strada inaintea sa. Se recunostea printre ei cu ghiozdanul pe jumatate desfacut, geaca groasa aproape tarata dupa el,cu caciula pusa aievea si cu moturile atarnandu-i peste ochi. Doar o poza,atat putea suporta imaginatia lui precara. Pe drumul de langa brutarie se reflectau inca mii de pasi pe care picioarele sale i-ar fi urmat asa cum obisnuisera ani de zile. Pe drumul de langa brutarie isi cunoscuse prietenul. Cel pentru care revenise acum,in timpul vacantei de iarna,acolo unde isi petrecuse atat de multe ore din copilaria tarzie. Se gandea acum la Razvan si la cat de mult se schimbasera amandoi. Felinarele triste si piata parasita ii conduceau gandurile si pasii. Ca in acele zile in care rasul lor juvenil injunghia sfanta liniste a seriilor de iarna. Cu cat inainta spre farmacie,cu atat isi aducea aminte de fiecare drum pe care il facuse. Constata ca erau atat de multe variante,unele strabatute regulat,altele ocazional. Si mai erau cele pe care nu se aventurase niciodata. Nu avea nici acum curaj sa o faca. Defapt stia dinainte pe unde va merge,desi nu se gandise serios la asta. Singura intersectie adevarata a orasului aparea in fata sa asemeni luminii de la capatul tunelui. Si de ce? Cand acolo se afla doar inceputul aceluiasi bulevard unde mii de ochi se intalneau in fiecare secunda,mii de priviri acuzative se loveau de zidurile verzi ale magazinelor cu preturi exagerate.

Nu stia de ce va merge tocmai pe bulevard. Ura bulevardul si tot ce tinea de el. Ura ,,feţele vesele” ce nu puteau ascunde decat vise daramate. Ura si pe cei carora le spunea ,,boi”si ,,lipitori”printr-o analogie ce ii devenise deja banala. Ura magazinele cu marfa proasta. Ura Cinema-ul care nu mai rula de cativa ani. Ura EMI Electronics pentru ca vanzatorii erau mereu ocupati.Ura bicicletele expuse langa pentru ca…nu stia de ce. Poate pentru ca se aflau pe bulevard.Ii placea Fuji Films pentru ca oamenii de acolo chiar lucrau repede. Si bine.

Cand ajunse in fata primariei incepu sa ninga. Sau poate doar atunci si-a dat seama. Din fata primariei luase cateva luni autobuzul catre liceu. Pana cand statia se mutase. In urmatoarele secunde intrase in vartejul bulevardului. Nu se mai putea intoarce. Si asa isi daduse seama ca mergea pe contrasens. Oare observa cineva? Ar fi vrut sa fie doar o fantoma. Sau sa mearga pe deasupra lor. Sa nu fie nevoit sa primeasca sageti. Nici sa se incarce cu vise spulberate. Oare ceilalti stiau ca el ii simte…ii cunoaste pe fiecare? Le citea cele mai ascunse ganduri. Caci ochii lor erau o carte deschisa,dar nimeni din cei ce erau acolo nu putea sa vada asta. Fiecare isi avea propriile ganduri negre. Toti zambeau,radeau prosteste la glume murdare. Se credeau superiori si nu isi dadeau seama ca au cazut,ca toata superioritatea lor e doar o iluzie.

Ajungand la Prometeu era inevitabila intalnirea cu fosti colegi. De data aceasta erau doar colege. Doar doua. Se salutara ca si cum ar fi fost prieteni de o viata. Tot un fraier ai ramas. Tot o lipitoare esti… Tot cu geaca de anul trecut umbli. Iar etalezi plagiaturi de firme mari. Mereu ai avut carpe cu semnatura. Si tot odata la trei luni de tunzi. Cine si-a bagat mana in capul tau? Eu n-as avea atata curaj… Privirile lor erau intr-o antiteza totala cu vobele. El crescuse. Ea se maturizase. El cunoscuse lumea. Ea cunoscuse suferinta. El era un visator. Ea traia viata la maxim. Complimente si jigniri. Realitatea nu ar fi putut fi construita cu vorbele lor. Si poate nici cu gandurile…

Isi continua drumul. Regasii cativa prieteni. Unii pareau satuli de lumea in care intrasera. Il implorau sa ii scoata de acolo. Sau sa se fereasca. Altii erau abia la inceput. Credeau ca au devenit mai puternici,mai reali. Altii,asemeni colegei sale,erau consacrati. Cunosteau lumea si o stapaneau. Stiau ca altfel nu ar putea traii si profitau de beneficiile pe care le aveau in acea lume a viselor spulberate. Iar el…el ajunsese la capatul bulevardului. Saluta sfios pe unul dintre cunoscuti. Ba !Unde mergi? Pe drum. Aaa? Ce? Ahaa…Isi continua drumul. Il cunostea pe curajosul ,,Fat-Frumos”ce indraznise sa ii tulbure gandurile. Se simtise ofensat de privirea lui,dar isi continua drumul. Stia ca nu are sa il urmeze,oricat de fioros il facea expresia fetei si mersul curajos. Si apoi…mai avea doar o scara de urcat si era ,,acasa”.Salvat.Ramanea doar cu urmele unei alte experiente nereusite…

I don’t wanna be on that Boulevard of broken dreams…

_____________________________________________________________________________

am scris asta cu un an in urma inspirat de un drum de seara prin minunatul meu oras. cred ca e cea mai veche scriere pe care am salvat-o. prima din sectiunea NonDiez 🙂

h1

0 grade

November 12, 2008

Povestea vietii mele(.doc)

varianta geniului neinteles

Am curajul nebun si dementa suficienta cat sa reiau povestea. Ar putea fi povestea vietii mele daca as avea destule cuvinte cat sa o spun la un pahar de bere, cu toate personajele ei acolo de fata: fara cenzura si fara metafore; asa simplu si stupid cum a decurs ea, asa cum ar intelege’o un ipocrit dintr-un film lacrimogen al anilor 80. Fara teorii ridicole perfecte pentru noi( neintelese de nimeni altcineva); fara interpretari personale si lugubre, dar cu toate cuvintele ei. Sa folosesc ‘lacrimi’ si ‘iubire’ si ‘frumusete’ si numele ei. Si mi-as dori sa nu-mi fie frica de consecinte: m-as alege cu niste pumni din plin, cateva palme, tot atatea ‘priviri ucigatoare’, multe injuraturi si nici un prieten. Nici macar un prieten. Cat de fericit as fi atunci, ‘singur pe lume’. Nu, nu sunt sarcastic:)

‘’da’ nu e asa, frate’’. Ma vad spunand asta primului prieten dispus sau mai putin dispus sa ma asculte. Ma vad punand un smiley tampit dupa fiecare fraza, pentru ca asta e in sange déjà. Ma vad adaugand ‘’na’’ ori de cate ori nu gasesc alta legatura intre fraze. Pentru ca sunt si eu un semi-analfabet cu tot coeficientul meu apropiat de geniu si pentru ca nu am invatat inca programarea structurata si pentru ca am refuzat sa citesc cliseele alea reunite sub ‘’arta de a gandi’’pentru ca sunt prea bun si prea destept ca sa ma umplu de clisee pentru ca mi-e groaza de clisee pentru ca inca nu am scapat de ele pentru ca din cauza lor inca nu ma simt suficient de bun si de curat.

‘’na. nu e asa’’. Tot ce-am trait eu in ultimele cateva( din ce in ce mai multe) luni nu poate fi povestit la un pahar de bere. Nu poate fi povestit nici macar pe o casuta de messenger si nici face2face. Nu poate fi povestit decat in fragmente ici-colo pe la cate un prieten temporar care sigur le va uita. D’aia le si povestesc asa, ca sa fie uitate. Si cele mai intense dintre ele, acelea merita sa fie asternute in poezii intortocheate pe care nu le-ar putea intelege mai mult de doua persoane. Ca un ‘’cod al lui DaVinci’’, povestea vietii mele trebuie sa fie bine ascunsa si pastrata in cuvinte carora doar eu le pot recunoaste sensul. Ca o combinatie secreta, doar cel ce a trait tot ce am trait eu sa poata intelege adevaratul sens. Si daca una din aceste trairi dispare, poezia e blestemata sa nu fie niciodata inteleasa. E si asta un mod de-ati valorifica experienta, nu? (l.e.: intr-o zi cand voi fi celebrul geniu neinteles voi face bani frumosi explicandu-mi poeziile).

Mi-ar placea sa cred ca aberez. Ca toate lucrurile astea sunt exagerate, ca defapt nimic nemaivazut nu mi s-a intamplat si ca singurul sens pe care il au toate intamplarile astea e cel dezvaluit la un pahar de bere. Nu-mi e greu sa cred asta acum. Trebuie doar sa uit de cele cateva trairi uitate. Sa uit ca defapt le-am uitat si sa presupun ca nu s-au intamplat. Caci asta e cel mai frustrant: stiu ca s-au intamplat dar nu le pot readuce niciodata in prezent. Si toate amintirile, toate poeziile si gandurile care ma leaga de ele sunt prea simple pentru a reprezenta ‘’clipa’’ in care au ars. O cicatrice nu-ti poate readuce durerea arsuri déjà trecute. Ea iti spune doar ca ceva, candva, a ars acolo. ( cacofonie blestemata! Imi pui geniul la incecarcare, ha?),