Archive for January, 2010

h1

Ars Poetica Arhiscurtă

January 29, 2010

Legenda haină ne spune ca ea, Loreley, a ucis.
Pe noi ne-au dezumanizat însă tristeţea Anei şi egoismul lui Manole!
Altădată era Ivan, poetul rus înveninat de inteligenţă, cel care n-a ştiut a exista între Iubire şi Adevăr, născocind Moartea întru cele două. Marele Inchizitor va fi dat greş, dar planul său stă ascuns în drafturile noastre…
Mă voi zidi deci carte peste carte cu frumuseţea creaţiei şi bucuria creatorului.
Mă voi îndrepta acum spre stânci, atras de cantec, pentru ca legenda să dăinuie.

________________________________________________________________________________________

cam asta am înteles eu din proză arhiscurtă. îmi place oarecum ideea şi probabil am să mai încerc. până una alta, 300 de lei pentru 500 de caractere mi s-a părut o afacere bună 😀 detalii direct de la organizatori: Trilema, mai exact domnul Mircea Popescu care m-a şi onorat nu foarte demult cu un comentariu, cam abstract ce-i drept…

pentru cel care va prelua de aici…titlul cu care particip este cel al operei. mie mi-a dat 503 caractere, in caz ca sunt diferente, va rog sa ma anuntati…si va multumesc pentru oportunitate 🙂

Advertisement