Archive for the ‘Diez’ Category

h1

paralizată de la sâni în jos( viziuni)

November 26, 2009

poemul no.21,5

landraxena e prietena
prietenei mele pe care
am inventat-o împreună
noi 2 fără să ştie ea

landraxena e un fel de
tipă paralizată de la
sâni în jos care urlă
dacă nu o atingi să te

simtă fără să ştie de
omul care a gustat din
ea ca din spaghete de
coapsele ei de lavandă
urlă/se vrea sărutată
de 22 de ori pe frunte
pe ochi pe nas pe gât
aşa cum ştia ea cândva

landraxena e al doilea
iubit al ei pentru că
ele se iubesc întocmai
aşa cum le-am învăţat
întocmai ca numărul 22
în jurul căruia mi-am
inventat viaţa fără să
ştie ea cum vine asta

anul trecut landraxena
mi-a scris 22 de poeme
cadoul meu de crăciun
să-mi ajungă tot anul

anu acesta eu am să-i
scriu o felicitare de
crăciun oamenii sunt
ceea ce nu sunt/pupeee

___________________________

temă lansată de cristi călburean (unul din puţinii artişti de prin zonă )  care contribuie cu o altă viziune despre femeia paralizată de la sâni în jos

Advertisements
h1

aceste momente

October 11, 2009

”despre un anumit sacrificiu”

0.
uneori îmi place să ascult lumina
.
ştiu că sună clişeic dar e reală faza
irisul meu simte niste vibraţii
doar
eu nu pot vorbi despre asta
.
numeşte-o taxă de poezie
dacă vrei
deşi
sigur nu o vei plăti în valută

I.
după ore pământul ne aleargă tălpile
dar noi ne bucurăm
cu acea reţinere pe care o încearcă un părinte
când întăia oară îşi află copilul îndrăgostit
ne continuăm astfel drumul
– două semidrepte paralele
şi gândurile noastre indecente
la capătul tuturor
.
la andrada’s place however
ai izbucnit
am încercat să imortalizez dar era soare
şi irisul meu simţea nişte vibraţii
.
nimic frumos de atunci

II.
m-ai tras de mânecă şi când ne-am dezmeticit
noaptea cânta ceva din Iris
tu plângeai sau râdeai
nu sunt sigur în ce ordine
.
Lady in black ne găseşte îngropaţi
în mulţime
îţi dai seama că blufez
abia când încep să-ţi număr degetele
ca să nu pierzi mă strângi puternic de mână
e aproape mâine mihai
continuai să repeţi
şi până să înteleg
m-ai prezenţat alor tăi
– erau bucuroşi dar cu reţinere
ca şi cum
a doua zi
vor redeveni bunici
.
dacă ar fi anulat artificiile
nu te-aş fi ratat
dar irisul meu simţea atunci nişte vibraţii
– nu că asta m-ar scuza în vreun fel

III.
când a reînceput concertul
erai deja în gândul altcuiva
– o chitară îmi strânge acum mâna
.
o chitară şi o mână de prieteni
.
pe tren
noaptea cântă live
visele ne sunt singurele bagaje
.
răsăritul ne-a găsit sufocaţi
fără bilete
dar nici moartea nu îngrijora pe nimeni
– irisul nostru simţea nişte vibraţii şi asta era
suficient

IV.
când am coborât mă aştepta u.
cu acele zile
între toamnă şi iarnă
când în microbuzul de 17 te întâlneam la apus
şi răsuflam uşurat
u. e foarte departe de a.
– tu plângeai sau râdeai
nu sunt sigur în ce ordine
totuşi îmi aduc aminte cum
irisul meu simţea nişte vibraţii şi asta mi-a fost
prea mult
_____________________________________

aceste momente
se scurg prin noi
ca un miligram de oxacilină
timpul amorţeşte
prea puţin
experienţa devine o perfuzie uzată
inexploatabilă
al cărei miros ţi-a rămas impregnat
în sânge/ un obiect
prea puţin personal
ca un vis despre care crezi că îţi aminteşti
prea puţin mai contează
tot ce nu-ţi aminteşti
prea puţin
– totuşi singura diferenţă dintre aici
si niciodată
nicicum
nici
unde

h1

(3)ultima oară când m-am trezit

July 26, 2009

eram fericit
.
a fost ca un atac de epilepsie
sudoarea mea emana fericire şi n-a durat mai mult de 5 minute
cu tot cu spălatul pe dinţi
*
de două zile scuip fericire
.
la fiecare cinci minute
chiar mai des de când nu mai mănânc
şi burta mea e tot uriaşă
mă gândesc
poate am ciroză sau vreo tumoră poate e totuşi neurologic
palmele mele formează un L
ca de looser
presez tâmpla cu degetul mare
înaintez
pentru o clipă am senzaţia că nu mai văd
şi scuip
şi iar mă rotesc
e o luptă pe frontul de est
articulaţiile bombardează cetăţi atrofiate
toate organele suferă vătămări interne
încă puţin şi intră în criză
de calciu
*
fericirea e apă cu sare
.
atât a mai rămas din tine
scuip doar şi nu mai sunt cuvinte
n-a fost niciun poem
recunosc asta nu e artă
asta
e cel mult pornografie în reluare
sau
motivul pentru care a doua zi
mă voi trezi fericit

h1

(2)ultima rugăciune

June 1, 2009

meatgrinder

pe lacul de aburi pe podul de sulf
la poarta glisantă de ciocolată
albă/ aşteaptă cu privirea zimţată
cu burta umflată(de bere?) înroşită
şi’o mână de fier îndoită
un domn ciobit de dreptatea
zilei de ieri
.
au fost învăţători de legi
părinţii/ au fost pruncii de lână
ai vremii/manoperă fină
trecuţi înaintea’mi prin ploi de duzină
din drumul lor i’a oprit însă
mănuşa păpuşarului de fier încins
.
ascultă ce’ţi spun ascultă
cordonul în timp se va rupe oricum
lasă’ţi carnea să curgă copile
e totul pentru ei
nimic pentru tine

.
şi am ajuns tocătură pe această bucată de lume
lasându’mi credinţa drept amanet
păpuşarul de fier mai primise răsplăţi inutile
iar eu am să zbor probabil mai bine
spre următorul poem

h1

(1)ultima zi pe pământ

May 10, 2009

e ziua în care toţi copacii sunt strâmbi
încruntaţi ca’n pozele alb negru
/ fotoartiştii nu mai caută împlinirea în natura urbană
de când drogaţii s’au mutat la casă
cerşetorii la penitenciare şi trotuarele
sunt prea adânci pentru tunurile lor
la 2 metri deasupra noastră nu mai circulă maşini doar microbuze
roz – către o lume mai bună sau către u.
unde blocul fără scări şi podul fără scânduri sunt la înălţime
cu toate sufletele lor şi
unde totul e o stare de spirit
.
azi
copiii işi duc taţii de mână
la dezalcoolizare
şi înapoi/ să nu’i ademenească
vreun boschetar
acasă mama lucrează
la cura de slăbire pe bază de ciocolată
tataia flirtrează cu vânzătoarea de ţurţuri
bunica aşteaptă marele derby
e pe cale să’nceapă pe alt program preoţii
se’ntreabă de ce
oamenii nu mai evoluează în maimuţe
.
singur eu
râd ca la reluarea jackthepirate
e iar timpul pentru insula pufoasă
şi roz
pitici de mentă ţopăie în monitor
pe cablu pe covor/ glume bune
sunt peste tot/ nu vor să’mi spună de ce
toata lumea vrea ţeva de la mine
până şi iuciube mă’ntrerupe cu un spam “poetule
m’ai dezamăgit profund hai trage’ţi izmenele
şi la depoetizare cu tine!”
închid totul mulţumit
“măcar n’a fost niciun blestem”

h1

prea multe grade cu minus

April 10, 2009

Quick Time Poems

*
te’am aşteptat aşa cum aşteaptă un copil
seară de seară aceaşi poveste
cu inocenta dorinţă de a nu adormi înainte de final
şi iată’mă copil mare
speriat
neştiutor
dacă mai e vreme de vise urâte
dacă…
[s.a.m.d.] – mai bine nu
iar tu îmi vorbeşti despre şanse pierdute contratimp
au fost patru întrebări cu răspuns rapid
acum e rândul tău
– patru micropoeme cu fobie de zi
pe care să le citeşti seară de seară
când copiii cuminţi dorm
şi adulţi smotociţi pun intrebări cu răspuns rapid/toată noaptea
**
1)unde am rămas?
am rămas fără haine
fără mătreaţă fără păr fără unghii
mai viu ca niciodată
am rămas o flacără întoarsă
fără fum
fără cenuşa din care să mai renască ceva
am rămas o idee emo într’un colţ de memorie
pe care din când în când o loveşte vreun fluturaş
de badminton al vreunor palete albastre
[s.a.m.d.] – m’ai ratat complet
;
2) cine stă în spatele monitorului?
cititorii îmi spun de o vreme că suntem
complementari ca doza de umilinţă
dintr’o persoană mult prea încrezută
şi asta nu ar fi atât de rău
dacă n’ai înţelege dinainte
cine stă în spatele monitorului
poate întradevăr
eşti prea orgolioasă să accepţi interpretările altcuiva
dar te’am înţeles un pic prea târziu
-nu’i aşa?
;
3)nu e loc pentru amândoi?
eu sunt băiatul ăla cu părul în ochi
în urechi în nas în gură
scrâşnind din plombe până la fărâmiţare
până la ultimul supraefort pe centrul de voinţă
iar tu
o statuie morocănoasă
care îşi primeşte an de an tributul
acelaşi marş solemn pe aceaşi muzică funebră
[s.a.m.d.] – ne’am ratat reciproc
;
4)dar copiii cui rămân?
ne’am născut odată cu prima
simbioză dintre un cerc şi un bastonaş
într’o eternă divinizare a cuvântului
iar azi am golit pereţii de icoane
cu cerneală neagră altarul am stropit
curând mă voi închina acestei coli
iar corul greierilor gânditori
cânta’vor poezii postmoderniste
pe două voci
[s.a.m.d.] – dar asta nu te priveşte
***
îmi rămâne doar s’aştept întâi aprilie să’mi cer deci
scuze pentru păcăleala asta puerilă

h1

105 grade cu minus

February 4, 2009

the Wet Fingers part
-slow motion-

[…]
în faţa ghiuvetei
pândesc momentul în care
tu iţi uzi degetele
indecisă
implorând să intervin
.
m’aş vărsa lacom
să te eclipsez
scârbesc
umilesc
să’ţi curăţ pieliţele şi petele albe
şi celelalte semne ale lipsei de calciu
să mă arcuiesc apoi
ca un lichid obosit
pe vârfurile tale elastice
.
m’aş vărsa fără gânduri ascunse
între patru feţe de faianţă
care să’mi ţină minte
parola de la messenger
unde oricum
sunt mereu invisible:(
pentru tine)
m’aş vărsa fară alte clişee 2.0
.
m’aş vărsa până la ultimul
regret/că voi sfârşi pe scurgere
pentru un poem
prea scurt ca să mai sper
că ne vom sincroniza
.
[…]
m’aş vărsa chiar mai sincer
dacă aş avea mai mult curaj