Posts Tagged ‘temperatura’

h1

40 de grade cu minus

December 14, 2008

Anamneza

mi-am pierdut gandurile
pe-o foaie de hartie.
mi-am pierdut gandurile
intr-o calimara albastra.
mi-am pierdut gandurile
in mintea ta.

_______________________

mi-am pierdut gandurile
cand te-am aflat
mai sincera si mai curata:
asa cum te stiam deja,
asa cum te creasem dinainte.

_______________________

mi-am pierdut gandurile
in discutii de care mi-este dor
si-n teorii ridicole
perfecte pentru noi.
(stai! ce cautam noi in poemul asta? REVOLTA!)

_______________________

mi-am pierdut gandurile
in proportii matematice:
unu supra patru
patru supra sapte
unde 1=7.
unul eram chiar eu.

_______________________

mi-am pierdut gandurile
pe un panou publicitar:
‘pierdut ganduri
dimpreuna cu o zi de viata.
ziua o puteti pastra’.

_______________________

mi-am pierdut gandurile
intr-un microbuz local:
‘acesta este un microbus local.’
‘ma scuzati,
nu stiu unde mi-erau gandurile.’

_______________________

cu gandurile pierdute
am trait ziua
am trait noaptea
am trait clipa.

_______________________

si intr-o clipa
le-am gasit!
al 22’lea pe lista
cerandu-mi scuze
pentru tot ce-am spus
dar mai ales
tot ce n-am spus.

______________________________________________

Propun ca incepand cu data de 15 decembrie manualele de chimie sa adauge un nou punct de inghet de importanta majora. Ca urmare a unor experimente( mai mult sau mai putin concludente) am dedus ca gandurile ingheata incepand cu temperatura de minus 40 grade Celsius in conditii normale( daca mai exista ceva normal in toata aberatia asta) de presiune.  Mai sus am atasat descrierea acestui experiment. Pentru date suplimentare este nevoie de o cunoastere mai profunda a materiei folosite. Adica eu.

Advertisement
h1

10 grade cu minus

December 10, 2008

Sti…au inflorit ghiocei.
Capul lor plecat indica pace.
Iarna a plecat si nu se mai intoarce.
Pe langa asta, se aude si un cant
placut, ce-i drept, dar parca mohorat
cu fiecare cuvant fredonat in gand.

Eu…n’am de gand sa te ascult
fantomă a gandului nocturn.

Ai aparut cand ochi-mi erau atintiti
pe nepasarea si uitarea unei piese vechi
si-ai inceput sa strigi:”Sinucigas!”.
In gluma, evident(ai spus ca era mass),
nestiind ca eu m-am sinucis
demult cu soarta care ti-am prescris.

Si uite, am ajuns sa te urasc.
Caci tu mi-ai spus atat de natural
cum am murit si-apoi m-am reincarnat
si am primit tot ce-am visat
si-am inceput si fericirea s-o cunosc.

Si uite ca m-am reincarnat
doar pentru a simti cum oasele-mi ingheata,
doar pentru a simtit cum ochi-mi vineti rad
dupa atata pulbere si gheata
topita peste obrazu-mi aspru
si reuscat intr-un tarziu de vant.

Eu…n-am de gand sa te ascult
fantomă a gandului nocturn.
__________________________________________
Puerilitatea unor astfel de versuri ma fac sa ma simt uneori frustrat. In celelalte cazuri realizez cat de multe s-au schimbat in nici un an. Si asta e cu mult mai frustrant.

h1

5 grade cu minus

November 29, 2008

In intuneric(part.1)

-Unde esti?

-Aici.

-”Aici” unde?

-Nu ma vezi?

-Nu.

-Chiar nu ma vezi?

-Nu.E intuneric.Nu vad tastatura.

-Trebuie sa iti spun.Nu pot sa nu iti spun.Trebuie sa sti.

-De  ce trebuie?

-Pentru ca…tu esti singurul care intelege.Ti-am mai spus cat de bine ma intelegi?

-Da.Cred ca da.

-Trebuie sa iti spun, dar cum?Vrei sa ne jucam?Tu pleci din camera si eu scriu.Si apoi ,dupa ce ai citit ,imi promiti ca nu vei mai spune nimic despre asta?

-Promit.

-Bine.Pleaca 20 de secunde.Du-te sa bei apa sau sa vezi ce mai e la tv.Sa nu trisezi.

-Cum as putea trisa?Tu esti mereu aici.Tu ma vezi.

-Nu ai spus tu ca e intuneric?

-Da…cred ca asa e.

-Hai.Du-te.

-…

-Iubesc.Iubesc.Iubesc.

-…

-Ai citit?

-Da.

-Bine.Sti, au inflorit ghiocei.

h1

15 grade

November 21, 2008

Reversul v3*

ce ciudate imi par acum umbrele

ce mi-au purtat pantofii negri in trecut

cand tu uitasesi( pentru prima data) ca exist

mai departe de centrul cercului frant

unde varful genei tale nu mai e albastru

cand a fost pentru prima data

cand ceva ( orice) a fost altfel

ma pierdusem prin gropile

ce-mi zguduie si acum trupul zi de zi

pe strazi launtrice( sau era laturalnice?)

de-un negru ce sigur nimeni nu il uita

dar cu pasii lor striviti de ultimele flori(?)

si cand in sfarsit m-am gasit

nu am putut crede ca sunt atata de pierdut

si nu contest

ma voi regasi de multe ori fara a ma pierde

caci nimeni nu mi-a indicat drumul corect

mai mult decat in pancarte mazgalite

acum nu mai sunt nici la capatul lumii

nici la inceputul ei

si nici o logica matematica nu ma va situa in interval

ma simt nevoit atunci sa ma pierd

pentru a ma regasi pe lista disparutilor

acolo unde e acum ceva( orice) care a fost altfel

cu toate ca as vrea sa ma opresc la orice( altceva)

apoi sunt nevoit sa recunosc

nu am facut nici un progres

si maine nu va fi altfel( oricum)

_______________________________________

*cand eu uitasem( pentru prima data) ca existi.

spuneam atunci ca am descoperit ce inseamna poezie…inseamna gandurile sincere asternute in cel mai simplu mod, fara semne si reguli. astea nu sunt sincere. semnele si regulile sunt pretexte pentru a minti…rastalmaciri 🙂 asta inseamna poezie…cuvintele asa cum se nasc ele. niciunde altundeva in viata nu merge asa, decat aici.

h1

30 grade +

November 16, 2008

Scrisoare catre nicaieri

Draga mea,

Iti multumesc pentru scrisorile anonime pe care le primesc zi de zi. Poate ai fi vrut sa nu aflu, dar chipul tau albastru era pixelat in mii de litere. Cati fotografi crezi ca am iubit? Silogism.
Vreau sa-ti povestesc despre tine. M-am decis ca esti singurul peisaj de natura pe care l-as descrie vreodata. Doar daca perfectiunea ta imi va permite vreodata. Si totusi…marea din ochii tai…Ai ochi albastri? Aberant.

Te-am vazut chiar ieri cand alergam prin ganduri de albastru nuantat. M-am lovit atunci de-o amintire. Nu m-a durut. Nu trebuie sa ma doara , nu ? Abject.

Erau multe ganduri imbinate cu amintiri, dar dezordinea asta imi placea nespus. Unele din ele erau vesele. Imi zambeai. Primeam rate din fericirea de mult vanduta. Apoi alte ganduri. Trista. Ultima discutie. Ultima replica: ,,Nu pot’’.Si apoi explozia. De una am scapat. Si totusi, chiar nu poti? Frenetic.

Explozia a produs metamorfoza. Gandurile erau sentimente. Albastre si negre. Multe albastre. Deschise. Cerul vazut din ochii tai. Acum regasesc doar o pata din infinitul de albastru. Dar pata, e tot in ochii tai. De ce doar doi sunt ochii tai? Absurd.

Sa-ti spun si despre usile negre. Erau deschise. Si intunecate. Doream sa ghicesc ce se afla in spatele lor. Dar raspunsurile duceau spre punctul de care moralitatea nu dorea sa treaca. Caci axa viziunii mele nu este infinita. Cu toate astea simt ca distanta morala capata valori tot mai mari. Algebric.

N-am putut sa nu observ acea umbra. Iarta-ma, dar ,,nu pot’’. M-am luptat cu ea, dar nu ceda. Sangele intarzia sa apara. Loviturile primate creau alti inamici mereu; pana cand, inconjura de argumente, am cedat. Terifiant.

O noua explozie m-a transferat in ochii tai. Ma vedeam pe mine cel albastru. Toate usile erau insa inchise. Bateam. Doream sa ajung la gandurile tale , sa te manipulez, sa-ti cotrolez pasii si privirea. Dar eram doar prizioner la cinema. Rula filmul pe care il concepusem de atatea ori inainte. Era identic. Nociv.

Ma uram pentru ca ma vedeam in film. Ma uram pentru ca eram albastru. Ma uram pentru ca gandurile mele trecusera de limita moralitatii si deci dreapta insasi se marise. Nimic nu ma oprea sa inaintez spre infinit. Hilar.

Peste putina vreme, filmul lua sfarsit. Atinsesem infinitul. Si, ca sa vezi, era tot un zero. Dar nu m-a demoralizat. Cu speranta ca voi atinge candva absolutul diferit de zero, inchei aceastra scrisoare. Oniric,

Al tau,
Anonim

h1

0 grade

November 12, 2008

Povestea vietii mele(.doc)

varianta geniului neinteles

Am curajul nebun si dementa suficienta cat sa reiau povestea. Ar putea fi povestea vietii mele daca as avea destule cuvinte cat sa o spun la un pahar de bere, cu toate personajele ei acolo de fata: fara cenzura si fara metafore; asa simplu si stupid cum a decurs ea, asa cum ar intelege’o un ipocrit dintr-un film lacrimogen al anilor 80. Fara teorii ridicole perfecte pentru noi( neintelese de nimeni altcineva); fara interpretari personale si lugubre, dar cu toate cuvintele ei. Sa folosesc ‘lacrimi’ si ‘iubire’ si ‘frumusete’ si numele ei. Si mi-as dori sa nu-mi fie frica de consecinte: m-as alege cu niste pumni din plin, cateva palme, tot atatea ‘priviri ucigatoare’, multe injuraturi si nici un prieten. Nici macar un prieten. Cat de fericit as fi atunci, ‘singur pe lume’. Nu, nu sunt sarcastic:)

‘’da’ nu e asa, frate’’. Ma vad spunand asta primului prieten dispus sau mai putin dispus sa ma asculte. Ma vad punand un smiley tampit dupa fiecare fraza, pentru ca asta e in sange déjà. Ma vad adaugand ‘’na’’ ori de cate ori nu gasesc alta legatura intre fraze. Pentru ca sunt si eu un semi-analfabet cu tot coeficientul meu apropiat de geniu si pentru ca nu am invatat inca programarea structurata si pentru ca am refuzat sa citesc cliseele alea reunite sub ‘’arta de a gandi’’pentru ca sunt prea bun si prea destept ca sa ma umplu de clisee pentru ca mi-e groaza de clisee pentru ca inca nu am scapat de ele pentru ca din cauza lor inca nu ma simt suficient de bun si de curat.

‘’na. nu e asa’’. Tot ce-am trait eu in ultimele cateva( din ce in ce mai multe) luni nu poate fi povestit la un pahar de bere. Nu poate fi povestit nici macar pe o casuta de messenger si nici face2face. Nu poate fi povestit decat in fragmente ici-colo pe la cate un prieten temporar care sigur le va uita. D’aia le si povestesc asa, ca sa fie uitate. Si cele mai intense dintre ele, acelea merita sa fie asternute in poezii intortocheate pe care nu le-ar putea intelege mai mult de doua persoane. Ca un ‘’cod al lui DaVinci’’, povestea vietii mele trebuie sa fie bine ascunsa si pastrata in cuvinte carora doar eu le pot recunoaste sensul. Ca o combinatie secreta, doar cel ce a trait tot ce am trait eu sa poata intelege adevaratul sens. Si daca una din aceste trairi dispare, poezia e blestemata sa nu fie niciodata inteleasa. E si asta un mod de-ati valorifica experienta, nu? (l.e.: intr-o zi cand voi fi celebrul geniu neinteles voi face bani frumosi explicandu-mi poeziile).

Mi-ar placea sa cred ca aberez. Ca toate lucrurile astea sunt exagerate, ca defapt nimic nemaivazut nu mi s-a intamplat si ca singurul sens pe care il au toate intamplarile astea e cel dezvaluit la un pahar de bere. Nu-mi e greu sa cred asta acum. Trebuie doar sa uit de cele cateva trairi uitate. Sa uit ca defapt le-am uitat si sa presupun ca nu s-au intamplat. Caci asta e cel mai frustrant: stiu ca s-au intamplat dar nu le pot readuce niciodata in prezent. Si toate amintirile, toate poeziile si gandurile care ma leaga de ele sunt prea simple pentru a reprezenta ‘’clipa’’ in care au ars. O cicatrice nu-ti poate readuce durerea arsuri déjà trecute. Ea iti spune doar ca ceva, candva, a ars acolo. ( cacofonie blestemata! Imi pui geniul la incecarcare, ha?),