Reversul v3*
ce ciudate imi par acum umbrele
ce mi-au purtat pantofii negri in trecut
cand tu uitasesi( pentru prima data) ca exist
mai departe de centrul cercului frant
unde varful genei tale nu mai e albastru
cand a fost pentru prima data
cand ceva ( orice) a fost altfel
ma pierdusem prin gropile
ce-mi zguduie si acum trupul zi de zi
pe strazi launtrice( sau era laturalnice?)
de-un negru ce sigur nimeni nu il uita
dar cu pasii lor striviti de ultimele flori(?)
si cand in sfarsit m-am gasit
nu am putut crede ca sunt atata de pierdut
si nu contest
ma voi regasi de multe ori fara a ma pierde
caci nimeni nu mi-a indicat drumul corect
mai mult decat in pancarte mazgalite
acum nu mai sunt nici la capatul lumii
nici la inceputul ei
si nici o logica matematica nu ma va situa in interval
ma simt nevoit atunci sa ma pierd
pentru a ma regasi pe lista disparutilor
acolo unde e acum ceva( orice) care a fost altfel
cu toate ca as vrea sa ma opresc la orice( altceva)
apoi sunt nevoit sa recunosc
nu am facut nici un progres
si maine nu va fi altfel( oricum)
_______________________________________
*cand eu uitasem( pentru prima data) ca existi.
spuneam atunci ca am descoperit ce inseamna poezie…inseamna gandurile sincere asternute in cel mai simplu mod, fara semne si reguli. astea nu sunt sincere. semnele si regulile sunt pretexte pentru a minti…rastalmaciri 🙂 asta inseamna poezie…cuvintele asa cum se nasc ele. niciunde altundeva in viata nu merge asa, decat aici.